Intrebari frecvente

 

Intrebari frecvente despre Biciclete

 

 

De ce sa imi iau frana pe disc?
Frana pe disc este recomandabila mai ales daca se fac coborari prelungite (munte), deoarece lucreaza mai bine ca franele V in regim de utilizare intensa. De asemenea, este de preferat daca se merge pe noroi. Pe distante scurte in oras, nu este neaparat vizibila diferenta intre franele V si disc.

Nu sunt profesionist, ce sa imi cumpar?
Bicicletele cu amortizor pe spate nu sunt pentru profesionisti, sunt alt tip de bicicleta. Se recomanda in cazul in care se face mult off-road, deoarece creste mult confortul pe teren accidentat. Foarte utila pentru cei care au probleme cu spatele.

Imi trebuie furca cu amortizor?
O furca cu amortizor este foarte utila in multe circumstante. In plus, multe furci cu amortizor au lock-out, sistem prin care furca poate deveni aproape rigida.

Am vazut si in supermarket biciclete cu Shimano si erau mai ieftine
Shimano produce piese de diverse categorii. Pretul unui schimbator de top de la Shimano poate fi de zeci de ori mai mare decat unul de pe o bicicleta de supermarket. Foarte pobil ca cel de pe bicicletele foarte ieftine sa nici nu se regaseasca in cataloagele Shimano.

Are Shimano sau SRAM ?
Shimano si SRAM sunt cu siguranta branduri extrem de cunoscute si multi vor sa aiba Shimano sau SRAM pe bicicleta, ca o garantie a calitatii. Desigur, Shimano si SRAM sunt indreptatiti sa aiba aceasta perceptie deoarece produc o foarte buna calitate. Exista insa si alte marci pe diferite componente care sunt foarte bune, de top mondial, desi mai putin cunoscute. Uneori, producatorii aleg sa echipeze bicicletele cu alte marci, din ratiuni diverse.

La ce e buna o bicicleta pliabila?
O bicicleta plaibila este extrem de utila pentru oras. Se depoziteaza usor in spatii inguste. Poate fi luata in concedii si ofera turistului o ocazie excelenta sa viziteze un oras, in special in strainatate. Foarte mult utilizata pentru deplasari la serviciu, in tarile vestice.

Cum car bicicletele in masina?
In majoritatea masinilor, bicicletele incap fara probleme. De multe ori este nevoie rabatarea banchetei din spate. Daca sa baga bicicleta in masina, recomandam scoaterea rotii din fata, o operatiune foarte usoara la majoritatea bicicletelor. Cel mai simplu si elegant este montarea pe masina a unor suporti speciali de transport bicicleta.

Am dat multi bani pe bicicleta si nu merge perfect, cum e posibil?
Bicicleta are multe angrenaje in miscare, cabluri, prinderi. Deseori se pot produce mici dereglari care sa duca la un mic scartait al franei pe disc, al schimabarii vitezei, etc. Este bine sa inveti sa faci mici ajustari, in cazul in care tii la toate aceste datalii si asteptarile sunt ca bicicleta sa nu se auda cand mergi. De multe ori insa, pot aparea mici elemente care te pot deranja, in special anumite zgomote la franare sau schimbarea vitezei nu tocmai perfecta pe anumite pinioane. Daca ai o bicicleta scumpa, poate aparea putina frustrare, dar fii sigur ca fiecare ban in plus are o motivatie si in timp suma este justificata.

De ce e mai buna o bicicleta de marca fata de “chinezarii”?
Din foarte mutle motive, de la geometria, rezistenta si materialul cadrului la calitatea echiparii, la expertiza in asamblare si potrivirea componentelor pentru un anumit tip de utilizare.

De ce are cadru de aluminiu?
Cadrele de aluminiu sunt cele mai frecvente pe bicicletele bune zin ziua de azi, deoarece este usor si rezistent. Exista mai multe tipuri de aluminiu. Carbon si titan se intalnesc mai rar si sunt foarte scumpe. Otel (Crom-molibden) se foloseste mai rar, e mai ieftin dar mai greu.

Cum se masoara inaltimea cadrului?
Pentru majoritatea producatorilor, inaltimea cadrului e distanta intre axul butucului pedalier si capatul tevii in care intra tija de sa.

Cum sa imi aleg o bicicleta?
Sunt foarte multe aspecte, printre care enumeram: la ce vei folosi bicicleta? Ca inaltime si greutate ai? Ai sau nu probleme cu spatele? Ce buget ai? Bicicleta este o investitie, ar trebui sa te tina mai multi ani, deci e bine sa o cumperi de la cineva care este din domeniu si iti poate da sfaturi utile

Ce altceva am nevoie?
O prima necesitate ar fi casca. Este similara centurii de siguranta de la masini. Recomandam tuturor bikerilor sa poarte casca.

Alte accesorii care se cumpara in mod frecvent sunt: manusi, truse scule (set imbuss), kilometraje, lacate, bidoane si suporti, gentute pentru cadru, sclipitoare sau faruri pentru mers pe intuneric, pompa, set petice, leviere, camera de schimb, aparatori roata, cric, imbracaminte (pantaloni speciali, bluze sau jachete wind-stopper), suporti pentru carat bicicletele pe masina, lubrifianti pentru intretinere, etc. Fiecare opteaza pentru accesoriile care sunt relevante pentru el, pentru ce face cu bicicleta.

Unde pot merge cu bicicleta?
In oras, cu atentie. Prin parcuri, doar unde este voie, si cu mare grija la pietoni si copii.

In afara oraselor, sunt optiuni multiple. Ciclismul rutier are farmecul lui dar este mai putin dezvoltat in Romania. Probabil tine atat de infrastructura cat si de eductia soferilor. Off-roadul a incepu sa se dezvolte, se poate merge atat prin paduri de ses sau deal cat si prin zone de munte. Daca sunteti interesati sa participati in astfel de ture, va rugam sa ne scrieti.

E buna o bicicleta tip MTB (mountain bike) pentru o fata / femeie?
Producatorii au in general linii pentru dama, care au o geometri diferita a cadrului. Foarte multe femei opteaza insa pentru MTB clasic, in principiu nu este nicio problema.

Saua este cam tare, ce sa fac?
Majoritatea celor care incep sa mearga pe bicicleta se plang de acest lucru. Seile sunt in general inguste si nu par confortabile la inceput, dupa primele iesiri aproape sigur vei sta putin mai greu pe scaun. Se poate schimba saua cu una mai lata si mai moale (nu te grabi, foarte probabil te vei obisnui, altfel producatorii nu ar fi pus acea sa din prima faza). Multi bikeri isi cumpara pantaloni speciali, cu bason (protectie). Exista si posibilitatea cumpararii unor protectii cu gel, care se pun peste sa si sunt detasabile. Din motive anatomice, in general, seile pentru femei sunt mai late decat cele destinate barbatilor.

Nu pot ridica ghidonul?
La cele mai multe biciclete ghidonul nu se poate ridica, asa ca atentie cum te simti pe bicicleta cand o cumperi. Se ridica doar saua, modul de prindere al ghidonului si furcii nu permit ajustari prea mari pe zona din fata. Exista anumite solutii,  pipe reglabile, schimabrea pipei ca lungime sau unghi, rotirea ghidonului, etc – insa esential este sa ai cadrul potrivit pentru inaltimea si conformatia ta.